marți, 14 iulie 2015

Despre prima ieșire a Mariei din București

Am așteptat cu mare nerăbdare să treacă prima lună de viață a Mariei pentru a începe capitolul călătoriilor în trei. Și ce loc putea fi mai bun decât Brăila, în vizită la ai mei parinți. Acolo Maria are tot climatul asigurat, patuțul e cam același ca la București și toate aceesoriile sunt identice, am vrut să se simtă ca acasă. Prima ei vizită a fost la 5 săptămâni iar bunicii bineînțeles nu știau ce să facă să se simtă bebelușul mai bine. Ocazia a fost creată și ca bunica mea (așadar străbunica Mariei) să aibă șansa să își cunoască a 6-a strănepoată (suntem o familie foarteeee numeroasă și foarte norocoasă că suntem așa de mulți). 
Și din acel moment mergem cam o dată pe lună ca Maria să își vadă bunicii, străbunica, mătușa și tot restul de rude dar să ne și plimbăm pe faleză și să contemplăm Dunărea (locul meu preferat din Brăila). Când o plimb în wrap sau Manduca toți oamenii mă privesc uimiți prin oraș și mă întreabă dacă sunt sigură că ea poate respira. Eu mă amuz un pic și le explic frumos că sunt sisteme noi de plimbat bebelușii care aduc multe beneficii, cum ar fi o lactație crescută, o inteligență emoțională mărită pentru bebe și multe altele. Tocmai de asta iubesc eu Brăila mea plină de amintiri, lucrurile se întâmplă acolo cu alt ritm și parcă savurez altfel plimbările cu Maria pe lângă Dunăre sau în curtea bunicii mele. Unde mai pui că am descoperit și un bazin de înot unde o ducem de fiecare dată când ajungem. La bazin sau în parcul Momument. Cred că de fapt îmi retrătesc și eu copilaria. Și e tare bine !!!
Așa că iată-ne în casa bunicilor brăileni:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu